-
Pe urmele cancerului. Istoria de succes a oncologiei
45,00 leiAutor(i): Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Dr. Herbert Lackner
Anul apariției: 2025
Nr. pagini: 196 file
Editura: Alias Publishing
Cancerul, împotriva căruia în trecut nu exista niciun remediu, şi-a primit numele de la celebrul medic grec Hipocrate. Abia în secolul al XIX-lea Rudolf Virchow a descoperit că boala se dezvoltă în celule. De atunci, cercetarea a evoluat enorm: tot mai multe persoane supraviețuiesc cancerului.
Oncologul de renume mondial Dr. Christoph Zielinski şi jurnalistul şi autorul Herbert Lackner prezintă în cartea de faţă istoria acestui succes și explică pe baza rezultatelor cercetărilor ce noi şanse de vindecare ar putea apărea în viitorul apropiat.
O carte accesibilă, care oferă nu doar informaţii, ci și multă speranţă.
-
Manifestările respiratorii în bolile reumatice autoimune
25,50 leiAutor(i): Daniela Anghel, Gilda-Georgescu Popescu
Pagini: 144+4
An apariție: 2024
Editura: Mass Media România de Mâine
Cartea își propune să ofere un material concis, ușor de parcurs, cu informații documentate în baza celor mai recente și cuprinzătoare dovezi disponibile, un instrument de lucru util oricărui specialist pentru managementul eficient al bolilor reumatice autoimune.
-
Principii ale chirurgiei oncologice la animale
66,50 leiAutor(i): Lescai Daniel
Pagini: 184+4
An apariție: 2024
Editura: Mass Media România de Mâine
„A lua taurul de coarne” – este o expresie din limba română prin care este sugerată înfruntarea directă a unei situații aparent defavorabile. Această lucrare artistică înfățisând un taur mi s-a părut că reflectă întrucâtva modul nostru de raportare la bolile oncologice. Taurul, prin definiție, poate fi greu de stăpânit, poate fi agresiv, poate fi dezlănțuit și – cel mai important – este un animal domestic. Toate acestea sunt lucruri pe care le putem întâlni în caracterizarea bolilor oncologice; ele își au originea în organismul gazdă, nu sunt niște boli „externe” și pot fi agresive, nestăpânite, înfricoșătoare. Însă, pe cât ar fi taurul de negru, așa cum un toreador adoptă diferite tehnici în confruntarea cu acesta, este bine să „luăm taurul de coarne”, să acceptăm lupta și să propunem soluții atunci cînd vine vorba despre cancer.
-
Secretele imunității
58,50 leiAutor(i): Prof. John Trowsdale
Nr. pagini: 464 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Un ghid captivant și cuprinzător despre modul în care sistemul imunitar ne protejează – deși nu întotdeauna.
Odată ce aflăm mai multe despre mecanismul propriu de apărare, vom putea să înțelegem mai bine cum stilul de viață crește riscul de a dezvolta afecțiuni cronice. Unii cercetători susțin că oamenii sunt specia cea mai afectată de boli de pe planetă. Dacă așa stau lucrurile, nu ar fi sănătos să aflăm de ce?
John Trowsdale, imunolog de renume mondial, ne dezvăluie felul în care sistemul imunitar, deși lucrează constant să ne protejeze de patogeni, se poate întoarce împotriva noastră, uneori chiar în mod fatal, provocându-ne afecțiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, scleroza multiplă și cancerul.
Așadar, de ce nu ne protejează el împotriva tuturor bolilor? Dacă apărarea este atât de bună, de ce nu ne scapă de afecțiunile cronice? Cum se face că „vesta de salvare” poate, în anumite situații, să ne pună viața în pericol? Are legătură cu stilul de viață modern?
Cartea de față explică progresele care s-au făcut în cercetarea asupra sistemului imunitar, a cărui importanță devine din ce în ce mai evidentă în rândul publicului larg, pe măsură ce ne tot confruntăm cu epidemii și crize de sănătate la nivel mondial.
-
Alimentația bolnavilor de cancer
47,50 leiAutor(i): DD Chiriac
Editura: NATIONAL
Fără a avea pretenţia de a fi exhaustivă, cartea se vrea un ghid practic la îndemâna tuturor celor afectaţi de această boală, oferind principii şi sfaturi de urmat, dar şi reţete şi meniuri complete pentru prepararea alimentelor recomandate, precum şi suplimentele nutritive absolut necesare în lupta cu boala. Dieta propusă de colectivul redacţional al cărţii are în vedere două componente principale: una de factura gastronomică şi una complementară, conţinând produse naturale care vizează creşterea imunităţii şi stoparea proliferării celulelor canceroase. Desigur, trebuie să precizăm că lucrarea nu se substituie în niciun caz oncologului, care trebuie consultat permanent, astfel că, deşi respectă cu rigurozitate principiile unei alimentaţii corecte, bolnavii nu trebuie să renunţe la tratamentul medical recomandat de medicul curant. Un regim alimentar sănătos reprezintă o armă de mare ajutor bolnavilor de cancer, care trebuie să folosească metode complementare pe lângă tratamentele terapeutice.Nu numai cancerul, dar şi maladiile cardiovasculare se dezvoltă şi, de cele mai multe ori, sunt declanşate de o alimentaţie necorespunzătoare. Mai mult de trei sferturi din cazurile de cancer pot fi prevenite printr-o alimentaţie corectă, prin mişcare fizică, renunţarea la alcool şi fumat, dar şi eliminarea exceselor în general. Cu toate că radioterapia, chimioterapia şi chirurgia înseamnă mutilare, bolnavii de cancer sunt obligaţi să apeleze la oncolog. Important este că o alimentaţie şi un regim potrivit ajută foarte mult pacienţii cu cancer. Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi alimentaţia adecvată ajută la prevenirea, stoparea şi chiar vindecarea bolnavilor de cancer. Potrivit Organizaţiei mondiale a Sănătăţii, aproximativ 90% dintre cauzele producerii cancerului sunt legate de factorii mediului încunjurător, ceea ce implică modul de viaţă şi alimentaţia. Specialiştii americani apreciază că 30-35% dintre bolile de cancer au la bază o anumie dietă. De aceea, afirmăm că hrana este cea mai importană premisă în evitarea acestei cumplite maladii. Dacă un anumit regim alimentar sau reţete naturite reduc riscul apariţiei cancerului, altele îl reduc.
-
Metodologie și tehnici de kinetoterapie
52,90 leiAutor(i): Constantin Florin Drăgan, Liliana Pădure
Nr. pagini: 143 pagini
An aparitie: 2014
Editura: EVRIKA PUBLISHING
Cartea s-a nascut din dorinta autorilor de a initia si antrena kinetoterapeutul in activitatea didactica de PREDARE ce se desfasoara in clinica noastra (din Centrul Clinic National de Recuperare Neuropsihomotorie pentru copii „Dr. N. Robanescu“) de doar cativa ani.
Parte integranta a ECHIPEI noastre multidisciplinare, KINETOTERAPEUTUL se armonizeaza nu numai cu toti specialistii (medici de recuperare, neurologi, pediatri, medici de terapie intensiva, psihologi, ergoterapeuti, asistente medicale), ci si cu studentii de la U.M.F. Carol Davila, care fac stagii practice aici.
-
Trauma. Epidemia invizibilă
50,90 leiAutor(i): Paul Conti
Nr. pagini: 256 pagini
Editura: For You
Numeroase boli se transmit subtil de la părinte la copil sau între oameni care nici nu se cunosc. Dr. Paul Conti demonstrează că exact așa se transmit și traumele: ca o epidemie scăpată de sub control și cu riscul să ne afecteze întreaga viață, deopotrivă la nivel individual și social. Trauma devine adeseori o boală incurabilă dacă nu este tratată și prevenită.
În cartea Trauma. Epidemia invizibilă, dr. Conti examinează cele mai recente cercetări, cele mai bune practici clinice și cazuri din viața reală pentru a descoperi cauzele reale ale traumei și cele mai bune soluții de vindecare a ei. El elaborează un protocol de schimbări concrete pentru atenuarea, vindecarea și prevenția traumelor.
„Am scris această carte pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la traume. Trauma este mult prea răspândită, dăunătoare, contagioasă și adesea invizibilă – exact ca un virus. Iar dacă vom continua să ignorăm acest fapt și să permitem ca trauma să rămână ascunsă, nu aș paria pe faptul că o vom învinge vreodată…
Iată ce vreau să obții din cartea de față:
- înțelegerea temeinică a traumei și a rușinii,
- capacitatea de a recunoaște traumele în tine, în ceilalți și în societatea din jurul tău,
- cunoașterea modurilor în care trauma individuală și cea colectivă operează la nivelul societății,
- o mulțime de instrumente practice care să vă ajute pe tine și pe ceilalți.“
Dr. Paul Conti
-
Tratamentul cognitiv-comportamental pentru tulburarea de personalitate de tip borderline
176,55 leiAutor(i): Marsha M. Linehan
Nr. pagini: 448 pagini
Editura: For You
Pentru clinicianul obișnuit, persoanele cu tulburare de personalitate borderline (TPB) reprezintă adesea cele mai provocatoare cazuri, aparent insolubile. Cartea de față prezintă terapia dialectic-comportamentală (DBT), așa cum a conceput-o și dezvoltat-o creatoarea ei, dr. Marsha M. Linehan, pentru tratarea persoanelor cu TPB.
DBT a fost prima psihoterapie pe care studiile controlate au demonstrat-o ca fiind eficientă pentru TPB. De atunci, a fost adaptată și testată pentru o gamă largă de alte tulburări greu de tratat care implică dereglarea emoțiilor.
Dr. Marsha M. Linehan prezintă în acest volum de referință principiile specifice DBT, care combină creativ cele mai bune elemente din terapiile comportamentale, psihanalitice, strategice și altele utilizate în mod obișnuit. Dr. Linehan analizează aspectele borderline în părțile lor componente și dezvoltă o abordare sistematizată pentru fiecare dintre ele.
Prima secțiune a cărții prezintă o privire de ansamblu asupra tulburării și stabilește un cadru teoretic pentru a ghida terapia. A doua parte arată în detaliu cum trebuie evaluați pacienții borderline și cum se organizează și se prioritizează obiectivele tratamentului și țintele comportamentale. Miezul tratamentului este echilibrul dintre strategiile de acceptare și schimbare, atât în cadrul fiecărei interacțiuni terapeutice, cât și în timp. Pentru rezolvarea problemelor cu tulburarea de personalitate borderline, cartea oferă strategii specifice pentru managementul situațiilor, expunere, modificarea cognitivă și formarea abilităților.
Abordând cele mai stresante comportamente ale pacientului pe care le întâlnesc terapeuții, cartea include o schiță pas cu pas pentru evaluarea riscului de sinucidere, gestionarea amenințărilor cu sinuciderea și lucrul cu comportamentul suicidar cronic. Sunt discutate și abordări integrative pentru probleme specifice precum crizele și întreruperile relației terapeutice.
Cartea Tratamentul cognitiv-comportamental pentru tulburarea de personalitate de tip borderline reprezintă o resursă de neprețuit pentru toți profesioniștii care lucrează cu persoane cu TPB greu de tratat.
-
Reflexologia holistică
34,89 leiAutor(i): Ewald Kliegel
Nr. pagini: 208 pagini
Editura: For You
Ghid de tratamente reflexologice combinate cu terapii complementare pentru refacerea echilibrului energetic, calmarea durerii și susținerea sănătății
Extinzându-și practica reflexologică dincolo de picioare și mâini, Ewald Kliegel ilustrează modul în care se tratează rapid și cu precizie diferite disfuncții emoționale și fizice, cu o combinație integrată de reflexologie și terapii complementare. El aplică principiile fundamentale ale reflexologiei pentru întregul organism, elaborând un tratat de reflexologie complex, cuprinzător și ușor de utilizat de către oricine.
- Conține peste 30 de hărți color ale sistemelor de zone reflexe, de la cap până la degetele de la picioare, inclusiv urechi, gură, limbă și trunchi.
- Include terapii de susținere, precum folosirea uleiurilor esențiale, masajul cu baghetă de cristal și vizualizarea pentru maximizarea sănătății.
- Examinează istoricul și evoluția reflexologiei, dezvăluind rădăcinile sale orientale și occidentale, precum și progresele internaționale recente.
-
Mesajele ascunse ale bolilor
21,15 leiAutor(i): Luc Bodin
Nr. pagini: 112 pagini
Editura: For You
Toate bolile au o dublă origine: fizică (dietă, consumul de tutun, ereditate etc.) și psihologică (traume emoționale, somatizări). Originea psihologică, deși este esențială, e foarte puțin cunoscută și luată în seamă de medicina modernă.
Date fiind provocările prezentului, devine crucial să cunoaștem și să înțelegem semnificația simbolică a bolilor noastre, deoarece ea ne indică elementele necesare pentru a ne schimba viața și pentru a ne regăsi echilibrul și fericirea. Fără aceste schimbări, boala nu va fi niciodată vindecată în totalitate. Va persista sau va reapărea – inexorabil.
Reputatul dr. Luc Bodin îți dezvăluie în cartea de față cum să afli semnificația bolilor tale plecând de la declanșatorul șocului emoțional. De asemenea, vei învăța ce sens are o anumită localizare a bolii în corp (inimă, ficat, genunchi, piele etc.) și ce mesaje ascunse îți livrează tipul de boală (cancer, osteoartrită, alergie etc.). Îți sunt oferite și numeroase exerciții pentru a-ți reconecta mintea și corpul.
-
Medicina sacră. Misiunea unui medic de a desluși misterele vindecării
65,55 leiAutor(i): Lissa Rankin
Nr. pagini: 464 pagini
Editura: For You
De ce unii oameni fac totul bine și rămân totuși bolnavi, în timp ce alții par să nu facă nimic extraordinar, dar se recuperează complet? Cum funcționează vindecarea prin credință? Ce se află în spatele fenomenului de remise spontană? Oare suntem predispuși la miracole?
Dorind să descopere de ce se îmbolnăvesc oamenii de fapt și ce îmbunătățește cu adevărat starea de sănătate, dr. Lissa Rankin a declanșat o adevărată revoluție în modul în care privim medicina minte-corp. Cartea Medicina sacră conține atât experiența autoarei cu vindecători din întreaga lume, cât și cercetări de ultimă oră legate de traume și alte fenomene care se află de fapt la baza îmbolnăvirilor.
Bogată în strategii și practici cărora dr. Rankin le-a testat cu acribie și discernământ eficiența, lucrarea Medicina sacră oferă o explorare atentă și fundamentată a întrebărilor despre modul în care ne vindecăm și speranță pentru cei care au nevoie. Vei plonja adânc în descoperiri recente din domeniul medical și vei primi înțelepciunea oferită de culturile indigene, care consideră că vindecarea începe cu conexiunea noastră sacră cu Mama Pământ.
„Pentru a obține cele mai bune rezultate privind sănătatea ta, trebuie să știi cum să iei decizii înțelepte cu privire la medicina convențională și/sau intervențiile complementare și alternative care ți se potrivesc cel mai bine.
Ia în considerare aspectele obiective ale vindecării – știința bazată pe dovezi, statisticile și elementele măsurabile ale unei recuperări optime. Dar nu neglija aspectele subiective, imposibil de măsurat, însă la fel de importante, cum ar fi seriozitatea furnizorilor tăi de servicii medicale, impactul conștienței tale asupra reparării corpului tău și rolurile pe care iubirea, dezvoltarea spirituală, interconectarea cu comunitatea, intenția, nutriția, mișcarea, creativitatea, meditația, rugăciunea, emoțiile și vindecarea traumelor le au în recuperarea ta.“ Dr. Lissa Rankin
-
Ghidul TAA pentru părinții copiilor cu autism
45,50 leiAutor(i): Dr. Mary Lynch Barbera
Nr. pagini: 336 pagini
Editura: For You
Cartea Ghidul TAA pentru părinții copiilor cu autism este special concepută pentru a ajuta familiile să abordeze dificultățile inerente tulburărilor din spectrul autist. Dr. Mary Lynch Barbera oferă sfaturi și soluții eficiente privind dificultățile legate de alimentație, somn, îngrijire corporală, vorbire, joc, siguranță și comportamente problematice. Autoarea prezintă numeroase studii de caz din experiența ei și oferă teste de evaluare a abilităților copilului, repere pentru crearea unui plan de lucru, sugestii pentru sesiuni mici de câte 15 minute pe zi, împreună cu numeroase alte strategii care le redau familiilor încrederea și speranța în vindecare.











