În vremurile de glorie ale Hollywoodului, două dintre cele mai strălucitoare stele aveau să definească – și să sfideze – o epocă…
Ea era o veritabilă frumusețe sudistă dintr-un orășel de provincie, transformată într-o zeiță a iubirii la Hollywood. El, un cântăreț legendar, a cărui voce fermeca întreaga lume. Ei erau Ava Gardner și Frank Sinatra. Separat, erau irezistibili; împreună însă, formau o combinație explozivă.
În timp ce cariera Avei e în ascensiune, a lui Frank – inclusiv imaginea sa publică de cap al familiei – este în declin. Vremurile în care era hărțuit de admiratoare ce țipau isteric, iar melodiile sale erau în topurile muzicale, sunt de domeniul trecutului. Ava, în schimb, apare pe prima pagină a tuturor tabloidelor din America. Gelozia și infidelitatea sunt la ordinea zilei, iar când cei doi se lasă înfrânți de crize emoționale și vicii, fericirea începe să le fie amenințată.
Pe măsură ce se luptă cu nenumărate suișuri și coborâșuri, succese și eșecuri, dar și pasiune și furie, cei doi artiști se întreabă dacă nu cumva următorul hop va însemna nu doar sfârșitul gloriei, ci și, cel mai devastator, drama sfârșitului a ceea ce au împărtășit în tot acest timp.
Un roman captivant, o ficțiune istorică despre celebrități, în care își fac apariția numeroși artiști a căror faimă străbate continente și decenii, Străini în noapte aduce la viață cea mai fascinantă poveste de dragoste a secolului XX.
Bucureștiul de astăzi, un oraș al agitației urbane moderne, ascunde în straturile subterane o istorie surprinzător de complexă și bogată. Încă de la primele așezări umane, spațiul actual al capitalei României a fost locuit în toate epocile mai vechi sau mai noi, fiecare generație suprapunându-se peste urmele celor anterioare, creând astfel o adevărată tapiserie istorică sub picioarele noastre.
Arheologia urbană din București are menirea de a recupera dovezile ascunse, oferindu-ne prilejul unic de a călători în timp și de a ne redescoperi moștenirea comună. Volumul de istorie urbană Sub pașii noștri invită cititorii să exploreze această lume plină de mister, oferind o fereastră către trecutul profund al capitalei prin prisma descoperirilor arheologice. Fiecare capitol al cărții dezvăluie povești ale locurilor și obiectelor care au fost parte a vieții cotidiene în diverse epoci, de la preistorie până în perioada modernă timpurie.
„În acest volum împărțit în opt părți sunt cuprinse, în linii mari, principalele direcții de cercetare arheologice și de interes științific privind orașul București. Chiar dacă, la prima vedere, nu sunt descoperiri de anvergură, trebuie să subliniem faptul că zona orașului București a fost pentru foarte mult timp un culoar de trecere din spațiul sud-dunărean către Europa centrală prin Transilvania, iar locurile de traversare a Dâmboviței și Colentinei au fost puncte nodale pentru vetre de sate asociate comerțului.
Așezarea urbană apare relativ târziu la scară istorică, în secolul al XV-lea, iar de atunci, după cum veți descoperi și în carte, avem foarte multe detalii de istorie cotidiană care ne pot bucura lectura, dar trebuie să explorăm fundațiile unor biserici străvechi și spațiul unor necropole uitate și aflate acum sub trotuarele și străzile capitalei. Deși recent, acest oraș încă mai oferă surprize.” ADRIAN MAJURU
„Cotidianul comunist este în cel mai înalt grad paradoxal. și miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubilă care își găsește mereu soluția, o imposibilitate patentă de supraviețuire care ajunge mereu, inevitabil, la supraviețuire, la continuitate, la gestul vital al rezistenței ca ființă umană în fața fiecărui mecanism al disoluției, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societăți care mizează pe transformarea ființei umane în mecanism biologic, în soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei și a justiției comunist-proletare.” (Mihai Gheorghiu)
Autor(i): Volum îngrijit de Silvia Irina Zimmermann
Nr. pagini: 176 pagini
An: 2023
Editura: Corint
Corespondența Regelui Carol I cu tatăl său, Principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen (1866 – 1881).
Principele Karl Anton de Hohenzollern a sprijinit năzuinţele fiului său în toate privinţele şi cu toate mijloacele personale, financiare şi diplomatice care îi stăteau la îndemână: a pledat pentru cauza României şi a tânărului domnitor Carol I la curţile regale şi imperiale europene, i-a înlesnit căsătoria cu prințesa Elisabeta de Wied în 1869, l‑a sfătuit pe domnitor în toate chestiunile de tact diplomatic atât în politica internă, cât şi în cea externă, şi privind relaţiile cu Marile Puteri, i‑a trimis secretari pentru administraţia casei domnitoare, l‑a informat şi ajutat în achiziţii de ordin militar, a contribuit financiar la cheltuielile personale şi familiale ale domnitorului.
Based on one of the fundamental principles of International Law – pacta sunt servanda, the Treaty of Trianon constitutes an imperative act – imperium, of an indisputable legal and moral value that cannot be ignored; it flows logically and sacredly from justice and the equity which must be the foundation of all mankind, and which must naturally and firmly be respected and properly applied by everyone. Consequently, that long-awaited cessation and removal forever of the secular cruelty and savage oppression to which the Romanians in Transylvania were subjected, was fulfilled through this Treaty.
This justified and inexorable act of justice, the Treaty of Trianon, through which a centuries-old historical reality was placed in its matrix, must be known, respected and applied bona fide.
Istoria războaielor se scrie pentru a păstra vii amintirile. Istoria războaielor este citită de către cei care vor să afle cum s-au petrecut evenimentele. Mai ales tineretul ar trebui să înveţe din această istorie – să sperăm – lucruri noi legate de conducere, instruire şi înarmare.
Aceasta este cartea de memorii a celebrului tanchist Otto Carius, cel care băgase spaima în rândurile soldaților sovietici. Plină de evenimente militare desfășurate pe frontul de Est, cartea se citește cu sufletul la gură ca un roman de aventuri.
Saptamana fierbinte din decembrie 1989 din Timisoara a fost o experienta unica in viata ofiterului de contrainformatii economice din DSS , locotenentul major Stef Marian Irimie, patruns de multitudinea de intrebari, aparent fara raspuns, cu privire la mecanismul care a determinat evolutia evenimenntelor, dirijorii si autorii faptelor sangeroase, intrebari si raspunsuri materializate in cartea ”Timisoara 1989. Martor incomod”, dupa ani de cautari pentru confirmarea lor. Ca participant activ la evenimente, fiind in permanenta in mijlocul demonstrantilor si avand dialog cu acestia, a obtinut date si informatii pretioase referitoare la ce se afla in spatele actiunilor de culise ce au marcat destinele Romaniei.
Autorul abordeaza evenimentele ce au avut loc in Timisoara, rapoartele transmise la Bucuresti, consecintele ordinelor transmise in teritoriu, din perspectiva psihozelor de masa, evolutive de la primele miscari de strada pana la 22 decembrie. Evenimentele la care a participat, a intamplarilor vazute de el insasi cat si cele aflate de la fosti colegi si reprezentantii diferitelor structuri ale sistemului militar din Romania, specialisti in diferite domenii de activitate, participanti in diferite momente si locuri, descrise ca ”suflet colectiv” manipulat la scara intregi lumi, ridica o multime de intrebari al caror raspuns este lasat la latitudinea fiecaruia pentru a pune la locul cuvenit al istoriei acel decembrie 89.
„Toma Caragiu m-a privit în ochi. N-am sa uit niciodata privirea lui. Ochii lui pe care îi cunoșteam atât de bine, de obicei atât de sinceri și de calzi, erau acum înspaimântați. Cuprins de un fior launtric, cu o voce care parca nu era a lui, a rostit încet, sfios: Iarta-ma… Nu știu sa mor…“
Aceasta întâmplare, povestita de regizorul principalului film în care a jucat Toma Caragiu – Actorul și salbaticii –, s-a petrecut cu câțiva ani înaintea serii fatidice de 4 martie 1977, în care actorul și-a gasit tragicul sfârșit, în darâmaturile unui bloc din centrul Bucureștiului.
Cu o biografie unica, debutând cu odiseea unei familii de aromâni din Epirul grecesc, care s-a perindat prin Cadrilater și apoi prin diferite locuri din România pentru a se stabili în final la Ploiești, Toma Caragiu nu a fost scutit de marile încercari ale vieții, între care relațiile nefericite cu cele doua soții, de asemenea actrițe, și confruntarea cu cenzura draconica (cazul piesei Revizorul, în care deținea rolul principal, un scandal din cauza caruia a fost demis din funcția de secretar de partid al Teatrului Bulandra, colectiv de legenda în care se mutase la solicitarea lui Liviu Ciulei).
Surclasând anecdotica biografica, el a stralucit mai ales în rolurile jucate pe scena, dar și în filme (Actorul și salbaticii, Operațiunea Monstrul etc.) sau la televiziune, devenind „Omul cu șopârla”, cel care, cu voie sau nu de la stapânire, făcea aluzii ironice cu incredibil subînțeles politic. Dar, dincolo de orice altceva, genialul actor era „omul care nu știa sa moara“ și un poet neînțeles…
Cu ajutorul unei vaste cercetări, bazându-se pe documente de arhivă puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi cărți despre regimul comunist, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petrești, pe când era cunoscută drept „Lenuța lui Briceag”, va ajunge prima-doamnă a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat. Este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu – jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor –, precum și despre relația cu cei trei copii.
„Liderii celor două mari puteri (Mihail Gorbaciov și George Bush – n.n.) vor pur și simplu să scape de Ceaușescu prin intermediul Securității, infiltrate în proporție de cel puțin cincizeci la sută de agenți K.G.B., acesta fiind și motivul pentru care atât de detestata poliție politică nu va fi epurată după revoluție)”
(Patrick Pesnot, jurnalist și scriitor francez).
„Moscova și Washingtonul au dorit înlocuirea lui Ceaușescu și au făcut presiuni în acest sens. Bineînțeles că a existat și o intervenție străină”; „circumstanțe externe și nu interne au impus ritmul (evenimentelor – n.n.)”. (Cinghiz Abdullaev, general rez. GRU).
„…la Securitate cârtițele nu au fost la niveluri mari, au fost la niveluri mici”, spre deosebire de Armată unde „se ajunsese sus” … „mi-e greu să spun și e dureros și trist să spun că un locțiitor al șefului Direcției de contraspionaj devenise într-un fel sau altul agent al unui serviciu de informații” (Iulian Vlad, ultimul șef al D.S.S.).
„Deşi erau numeroase date din care rezultă că în ultima parte a anului 1989 situaţia operativă se deteriorase foarte mult, nu am luat nici o măsură deosebită, aşa cum s-ar fi impus şi cum eram obligat s-o fac, în scopul prevenirii unor urmări grave şi nici n-am raportat informaţii care erau foarte importante… Declar şi subliniez că în anii din urmă şi mai ales în perioada care a precedat revoluţia, Securitatea n-a mai fost instituţia care se cerea să fie. Prin aceasta s-au facilitat în mod indirect acţiunile forţelor revoluţionare ale maselor populare împotriva regimului dictatorial al lui Ceauşescu… În acelaşi timp, toate unităţile informativ-operative şi cele ale trupelor de securitate au executat întocmai ordinele ce le-am dat, atât înainte cât şi imediat după fuga dictatorului, de a nu se trage în manifestanţi şi de a se pune la dispoziţia lor.”
Analiștii politici constata ca se inmulțeau semnele care aratau ca noua strategie a Rusiei consta in efectuarea de provocari in Transnistria care sa justifice atacarea Moldovei și, posibil, deschiderea drumului armatei ruse catre Romania, stat „inamic” din perspectiva Kremlinului, fiindca a ajutat activ Ucraina inca de la inceputul „operațiunii militare speciale”, era membra NATO și avea instalat pe teritoriul ei o instalație militara care afecta interesele rusești in zona – scutul antiracheta de la Deveselu.
Moscova este teribil de interesata de aceasta controversata fașie de pamant, importanta ca ghimpe deopotriva in coastele Moldovei și Ucrainei, altminteri o zona saraca și neatractiva din punct de vedere economic, de altfel total dependenta de gazele livrate gratis de catre Federația Rusa.
„Independența” Transnistriei, declarata in 1990, inainte de conflictul sangeros dintre nistrenii susținuți de Rusia și guvernul de la Chișinau, a fost ceva tipic celorlalte enclave inventate de Lenin, dezvoltate de Stalin și exploatate geopolitic de Rusia post-sovietica: Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud.
„Romania va ataca Transnistria, impreuna cu NATO și Ucraina, și va anexa Republica Moldova” – iata una din narațiunile principale ale propagandei Kremlinului. „Incalcarea drepturilor cetațenilor de limba rusa din Transnistria, care trebuie protejați, eliberați” este un alt alt mit folosit in aceasta perioada. Scopul final este, insa, refacerea Uniunii Sovietice(aducand la sanul Moscovei toți „copiii sai rataciți”, inclusiv Ucraina și Republica Moldova, dar nu numai)- testamentul politic mai mult sau mai puțin marturisit al lui Vladimir Putin. Doar așa considera acesta ca s-ar putea situa, in istorie, pe aceeași poziție cu un Petru cel Mare, dar și cu un Lenin sau, chiar, cu un Stalin.
