-
Două surori. Din Norvegia în jihadul din Siria
63,50 leiAutor(i): Åsne Seierstad
Nr. pagini: 480 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-a transmis părinților prin e-mail următorul e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.”
Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească.
Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate. În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă?
Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.
-
Universul fascinant al lui Oliver
52,90 leiAutor(i): Jorge Cham
Nr. pagini: 240 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Oliver știe că primul an de gimnaziu nu este niciodată simplu, cu noi materii, noi prieteni și noi năzbâtii de pus la cale. Dar, în mijlocul acestor aventuri, un lucru rămâne neschimbat: magia științei! Oliver visează să ajungă astrofizician și să explice lumii de ce Soarele se strivește și explodează ÎN ACELAȘI TIMP, cum particulele fantomatice trec prin noi și cum Mercur seamănă suspicios de mult cu o chifteluță de la cantină. (Și asta înainte să se avânte într-o dezbatere aprinsă despre extratereștri, găuri negre care înghit timpul și stele care își anunță plecarea cu surle și trâmbițe.)
La 11 ani, Oliver simte în sfârșit că înțelege cum merg lucrurile… dar va reuși el oare să stea departe de biroul directorului sau de sora lui enervantă suficient de mult pentru a supraviețui gimnaziului? Cu umor debordant și lecții captivante, Universul fascinant al lui Oliver îți va trezi apetitul pentru explorarea Universului și a tot ce se ascunde dincolo de el.
-
Înțepătura de albină
63,50 leiAutor(i): Paul Murray
Nr. pagini: 560 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Un roman de o forţă incredibilă, care îmbină umorul fin cu reflecții profunde despre familie, destin şi eterna luptă pentru a deveni mai bun într-o lume care nu iartă greșelile trecutului.
Familia Barnes a avut un an îngrozitor. Reprezentanța auto condusă de Dickie a ajuns în pragul falimentului — lucru care pe el nu-l împiedică să-și consume timpul şi resursele pentru a construi un buncăr antiapocaliptic în pădure. Imelda, soţia sa, își vinde bijuteriile pe eBay și cade în mrejele unui întreprinzător rival. În același timp, Cass, fiica lor adolescentă, sătulă de rolul de elevă-model, ajunge la examene mahmură, iar PJ, băiatul lor de doisprezece ani, se gândește să fugă de acasă.
De unde a început totul? De la înțepătura de albină care i-a stricat Imeldei toată ziua nunții? De la accidentul de mașină care a avut loc cu un an înainte de nașterea lui Cass? Sau poate chiar de la după-amiezile din copilărie în care tatăl îl învăța pe Dickie să fie un „bărbat adevărat”?
Înțepătura de albină, cuceritorul roman al lui Paul Murray, este un adevărat tur de forţă: un portret tragicomic al Irlandei din ultimele decenii, o saga de familie, un semnal de alarmă asupra dezastrelor ecologice la care omul pare să rămână un martor pasiv, dar și o poveste fascinantă despre cum lumea și lumile noastre se pot spulbera fără vreun avertisment.
-
Fără regrete
52,90 leiAutor(i): K. Bromberg
Nr. pagini: 352 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
O noapte.
Fără angajamente.
Fără nume.
O experiență memorabilă.
Încă mă simt plină de energie după aventura de aseară când, intrând să-mi întâlnesc noul client, observ zâmbetul lui provocator care m-a cucerit cu doar câteva ore în urmă.
Callahan Sharpe este moștenitorul miliardar care sfidează regulile, poartă mereu costume impecabile și emană o combinație amețitoare de bogăție, nonconformism și senzualitate. Este decis să finalizeze un ultim proiect pentru a onora memoria tatălui său decedat, înainte de a se retrage din afacerea de familie. Din păcate și din fericire pentru mine, am fost delegată să călătoresc în Insulele Virgine pentru a-l ajuta să-și îndeplinească visul. Callahan nu are nicio problemă să încalce politica companiei care interzice relațiile intime între partenerii de afaceri, însă eu nu-mi pot permite acest lucru. Sunt prea multe în joc.
Ce ar putea să meargă prost atunci când ești obligată să lucrezi și să trăiești alături de un bărbat căruia nu-i poți rezista?
-
Cu o condiție
52,90 leiAutor(i): K. Bromberg
Nr. pagini: 416 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Cerința este absurdă, dar simplă: trebuie să rămân două luni în Cedar Falls și să dau curs solicitării primarului acestui oraș de a mă ocupa de deschiderea The Retreat, cel mai nou complex al companiei Sharpe International Network, pe care o conduc alături de cei doi frați ai mei.
Am o istorie cu acest mic oraș din Montana, o poveste pe care am încercat, dar nu am reușit niciodată s-o uit. Asher Wells. Fata mea din câmpurile de lavandă.
Visa să plece din Cedar Falls și să-și facă un nume. De ce este încă aici, în fața mea? Și, mai important, de ce mă privește cu durere în ochi, când eu sunt cel care a fost obligat să plece pentru a evita consecințele acelei nopți?
Am tot ce îmi doresc: bani, succes, un imperiu de condus… totul, cu o singură excepție: ea.
Cincisprezece ani sunt mult timp pentru a te întreba… ce ar fi fost dacă. De data aceasta, n-am să mai plec din acest oraș fără ea.
-
Profesoara
58,50 leiAutor(i): Freida McFadden
Nr. pagini: 400 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Viața lui Eve pare perfectă. Are o casă minunată, o carieră care o împlinește și un soț incredibil de arătos. În fiecare dimineață, Eve se trezește lângă Nate, îl sărută și apoi pleacă împreună la liceul Caseham, unde predau matematică și engleză. Totul este exact cum ar trebui să fie. Sau… nu chiar.
Anul trecut, liceul a fost zguduit de un scandal devastator ‒ o aventură interzisă între un profesor și o elevă. Iar în centrul furtunii a fost Addie, o tânără cu un trecut întunecat, pe care încearcă din răsputeri să-l ascundă.
Addie nu este de încredere. Minte. Manipulează. Rănește și distruge vieți. Toată lumea o știe. Dar nimeni nu o cunoaște cu adevărat.
Când amenințările ei pun viața lui Eve în pericol, adevărul începe să iasă la iveală, ca un șarpe care se strecoară din umbră. Pe măsură ce descoperă tot mai multe detalii tulburătoare despre viața lui Addie, Eve află și cel mai întunecat secret al soțului său.
Iar adevărul aproape o lasă fără suflare
-
Spune-mi în șoaptă
52,90 leiAutor(i): Mercedes Ron
Nr. pagini: 338 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Primul sărut. Prima iubire. Primele șoapte fierbinți.
Kamila Hamilton credea că are totul sub control… însă nu se aștepta ca frații Di Bianco să revină în viața ei și să-i dea lumea peste cap. Cândva erau cu toții cei mai buni prieteni, însă un secret care nu ar fi trebuit niciodată rostit i-a despărțit timp de șapte ani.
Thiago i-a oferit primul ei sărut. Taylor a fost prietenul loial care a protejat-o mereu. Însă acum, în privirea altădată poznașă a lui Taylor a apărut o scânteie nouă, iar tachinările inocente ale lui Thiago au fost înlocuite de o tăcere arzătoare și de șoapte fierbinți.
Nici ea nu mai este fetița inocentă pe care au cunoscut-o cândva. Acum, prezența celor doi îi provoacă o mie de emoții intense. Va reuși ea să reziste farmecului întunecat al lui Thiago? Ce se va întâmpla când Taylor va dori mai mult decât o simplă prietenie?
Se va sparge inima ei în mii de bucăți încă o dată?
-
Skyshade
58,50 leiAutor(i): Alex Aster
Nr. pagini: 432 pagini
Anul apariţiei: 2024
Editura: Bookzone
Profeția spune că Isla va distruge sau va salva lumea. Dar, odată ce drumul a fost ales, o parte din ea va rămâne pe veci în întuneric, alături de cel pe care l-a iubit. Va putea oare să păcălească destinul care o împinge spre alegeri imposibile?
Adevărul este unul cumplit – nu există cale de ieșire fără vărsare de sânge și fără o iubire arsă de focul trădării. Ziua în care va trebui să înfigă pumnalul nu în trupul unui dușman, ci drept în inima celui pe care îl iubește, este ziua în care va salva regatele, dar își va distruge pentru totdeauna sufletul.
Misiunea ei devine și mai importantă atunci când află că printre supușii ei există un trădător care va încerca să-i pună piedici în cale. Trebuie să îl demaște, dar pentru asta e nevoie să accepte cine este ea cu adevărat și să-și descopere adevărata putere, cheia împlinirii destinului său. Prinsă de dușman în măruntaiele pământului, Isla își amintește cuvintele prezicătorului: „Dintotdeauna ai avut în tine ceea ce-ți face trebuință.” Apoi înțelege:
Din dragoste făcuse cele mai urâte lucruri din viața ei. Dar tot iubirea i-a dat puterea să le facă pe cele mai bune.
-
Crima imperfectă. Anchetele colonelului Antonescu
52,90 leiAutor(i): Dan Antonescu
Nr. pagini: 224 pagini
An: 2024
Editura: Corint
Crima imperfectă este un volum palpitant ca un policier, însă totul pornește de la fapte și personaje reale. Cartea relatează povestea unui caz adevărat de crimă, soluționat, în 1998, de autor – care, la vremea respectivă, făcea parte din Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Un taximetrist descoperă în apropiere de Piața Victoriei un sac cu o jumătate de cadavru. După câteva zile, este găsită și cealaltă jumătate.
Fără camere de supraveghere, fără telefoane mobile, fără internet sau rețele de socializare, polițiștii au rezolvat acest caz aparent imposibil.
-
Magia Crăciunului. Povești inedite
63,50 leiAutor(i): Louisa May Alcott , Harriet Beecher Stowe , Mary E Wilkins Freeman , Nathaniel Hawthorne , Lucy Maud Montgomery , Louisa May Alcott , F. Scott Fitzgerald , Katherine Pyle
Nr. pagini: 124 pagini
An aparitie: 2023
Editura: Neverland
Cel mai frumos moment al anului, o sarbatoare a intimitații familiei și anotimp al magiei, Craciunul reprezinta, de fapt, „celebrarea neprevazutului“. Cele 14 povești alese aici, semnate de Louisa May Alcott, Harriet Beecher Stowe, Mary E. Wilkins Freeman, Nathaniel Hawthorne, Lucy Maud Montgomery, Louisa May Alcott, F. Scott Fitzgerald, Katherine Pyle și alții, nu sunt doar texte pline de prospețime și umor, ci și un portal catre „spiritul Craciunului“, unde timpul parca sta in loc, iar vraja sarbatorilor pune stapanire pe lume.Autoarele poveștilor inedite selectate in aceasta antologie ne farmeca pe rand cu intamplari miraculoase, intalniri ce par obișnuite și se dovedesc a fi miraculoase, mici scene ale lumii renascute, intr-un carusel de emoții, bucurie și o frenezie ce pune stapanire pe oamenii de pretutindeni. Poveștile va vor conduce intr-o lume plina de bunatate și iubire, oferind speranța precum Steaua Vestitoare. Craciunul ne readuce in suflet bucuria și speranța ca nu suntem și nu vom fi niciodata singuri.
-
Scufița Roșie. Citesc cu litere mari de tipar
18,00 leiAutor(i): Frații Grimm
Nr. pagini: 24 pagini
An aparitie: 2024
Editura: Neverland
Scufița Roșie, o poveste ce exploreaza teme precum inocența, pericolul și încrederea, reprezinta o lectura încântatoare pentru copiii din lumea întreaga, care se bucura nu doar de deznodamântul fericit al poveștii, ci și de o morala demna de a fi reținuta, respectiv aceea ca nu trebuie sa se încreada în straini.
Basm emblematic al literaturii pentru copii, cules din folclorul din Europa, Scufița Roșie are mai multe versiuni. Cele mai cunoscute sunt cea a scriitorului francez Charles Perrault (Le Petit Chaperon Rouge), din 1697, și cea a Fraților Grimm (Rotkäppchen), din anul 1812.
-
O poveste de Crăciun – Regina Maria a României
42,50 leiAutor(i): Regina Maria a României
Nr. pagini: 32 pagini
An aparitie: 2021
Editura: Neverland
O poveste de iarna – scrisa de Regina Maria este un gram de emoție pentru cititorii cei mici, dar și pentru cei mari. O plasmuire pe care daca o vei citi, nu doar ca vei ramane cuprins de magia iernii și a sarbatorilor, ci vei imbrațișa și o serie de trairi unice – credința, magie, invațaturi – toate surprinse intr-o poveste gandita de unica Regina Maria.Regina cunoștea foarte bine satul romanesc, ii iubea pe țarani și in plus, știa sa depene povești cu un farmec inconfundabil. Asta se vede și din povestea de fața, ce nu poate decat sa ne inaripeze sufletele, pregatindu-le pentru intalnirea cu pruncul Iisus.











