-
Omul și Frumosul timpului său (…lumea antică)
52,86 leiAutor(i): Mariana Cîmpeanu
Nr. pagini: 136 pagini
Editura: Eikon
„Scrisă spre a aduce înțelesuri deopotrivă de natură estetică, artistică și de istoria artei, cartea Marianei Cîmpeanu este și un salutar manual, adresat studenților din spațiul interdisciplinar, ce cuprinde alături de ariile deja menționate și pe cele ale teatrului, ale filmului ori ale spectacolului.
Înțelegând existența operei de artă, cu accent vizual ce se desfășoară sub ochii umanității de peste 2000 de ani, asemenea unui spectacol plin de forme și culori, care includ mișcarea, sunetul și acțiunea; fiind totodată supusă și marilor categorii estetice asemeni frumosului, urâtului, tragicului, comicului și kitsch-ului.
Plecând din universul artei primitive și, mai apoi, antice, autoarea poposește în principalele etape ale creației, respectiv creatori și opere însemnate, cu precădere vizând cultura, arhitectura sau sculptura, pe care le prezintă sub aspecte diverse; încadrând subiectul în spațiul variat al zonelor geografice, istorice, tradiționale, ale credințelor monoteiste sau politeiste, ale meșteșugurilor, ale vestimentației (modei).”, Prof. Dr. Marcel Muntean
-
Dimensiunea Românească a Existenței
20,90 leiAutor(i): Mircea Vulcănescu
Nr. pagini: 112 pagini
Editura: Eikon
… fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o faţă proprie, un chip al lui de a vedea lumea şi de a-l răsfrânge pentru alţii. Fiecare îşi face o idee despre lume şi despre om, în funcţie de dimensiunea în care i se proiectează lui însuşi existenţa.(…) Pe planul spiritual, tot ce există are un profil absolut: o efigie imperială; sau nu este. Altfel zis, dacă noi existăm într-adevăr nu numai ca o colectivitate biologică, dar şi ca o fiinţă spirituală, nu se poate să nu avem o faţă a noastră proprie, un chip neasemănat de a răsfrânge lumea aceasta a lui Dumnezeu la care să voim să reducem pe toate celelalte, care chip ne este, oarecum, justificarea existenţei noastre deosebite pe lume, în marea cea mare a făpturilor lui Dumnezeu. Mircea Vulcănescu
-
Cărări și destine. Volumul I
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 238
EDITURA: Eikon
„Romanul este excelent, ai surprins din nou istoria recenta a celei mai mari schimbari din istoria moderna a țării cu „ochii” talentului tău, de data asta din alt unghi. Roman lecție, roman uman, roman vizionar! În plus, de data asta, ai „șlefuit” personajul principal mai bine ca dățile trecute, îmbinând în subconștientul cititorului, mai ales al cititorului care te cunoaște, persoana întâi cu persoana a treia.”
Dragoș Agapescu
-
Am fost student pe Copou
37,00 leiAUTOR: Petru Todoran
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 256
EDITURA: Eikon
„După ora trei dormitorul s-a umplut. Spațiile dintre paturi deveniseră prea înguste, trebuia ca cineva să stea culcat ca să se poată circula dintr-un loc în altul. Dar n-au apărut incidente. Ultimul locatar al dormitorului fu cel mai zgomotos om, dar și cel mai simpatic dintre toți. A venit cu un geamantan din lemn, cu fețele laterale din placaj neșlefuit, dar cu o încuietoare zdravănă, parcă ar fi fost demontată de la ușa spre stradă a casei părintești și dotată cu un lacăt din cele ce se spune că erau meșterite de pușcăriași, făcute special să reziste oamenilor cinstiți, nu hoților care cunoșteau iarba fiarelor mai bine decât cel mai isteț câine polițist. Avea să explice, foarte curând, că geamantanul acesta rezistase oricărei tentative de spargere în cei aproape doi ani de armată, pe care i-a terminat mai repede, deoarece reușise la examenul de admitere la liceu. Dar băiat sărac fiind și având și certificat de meseriaș, absolvent de școală profesională, a preferat să intre în producție și să se transfere de la cursurile de zi la cele serale. Acest transfer n-a fost de bun augur.”
-
Monahismul ortodox românesc și modernitatea
51,80 leiAUTOR: George Enache
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 224
EDITURA: Eikon
Inițial, cartea de față a reprezentat un atelier de lucru, de natură să mă ajute la înțelegerea transformărilor prin care a trecut monahismul românesc în contextul afirmării spiritului modernității și în spațiul Europei de Sud-Est. Am fost mereu intrigat de absența oricărei istoricități în lucrările de dinainte de 1989 cu privire la monahism, fapt care se vede și în abordările recente. Astfel, ai impresia că avem de-a face cu o esență de tip parmenidian, neexistând practic nicio diferență între monahismul primar, cel din perioada medievală sau cel din vremea comunismului. Chestiunile abordate se reduc la isihasm (echivalat mai mereu cu însăși ideea de monahism sau, mai radical, cu Ortodoxia), la viața de obște, la rânduielile Sfântului Vasile cel Mare și la epoca Sfântului Paisie Velicicovschi. De ce diversitatea de manifestări ale monahismului și modalitățile aparte de inserare în societate și de receptare a sa de-a lungul istoriei se rezumă la doar câteva tipare?
-
Viața, pildele și miracolele lui Zamolxis
73,00 leiAUTOR: Cristian Săileanu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 554
EDITURA: Eikon
Cunoscând prea bine micimea puterilor mele și nimicnicia mea, cu kardia zbetându’mi’se în pectus ca unui tiner ce’și așteaptă iubita, am hotărât, ego, Xaralambos, fiu lui Sophokles și al Dhimitrei din Kerkyra cea verzită, de a așterne pe piei de miel cele pe cari le’am vidut cu ochii mei, și cu nimic altceva să le floresc. Căci Pithagóras, de’o parabolă, nu s’a grijit să’și aștearnă nici gândurile nici înțelepciunea lui pe piei de miel, și văd amu, cu mare tristețe, cum învățătura lui este restălmăcită de niște apostoli nevrednici ca Parmenides cel bâlbâit la minte sau Philolaus cel uituc, cari scriu că Pithagóras a dis așa și pe dincolo, când, de fapt, pe Pithagóras l’am audit ego cu urechile mele cum a dis altceva. La fel și bunu Vitigis, fratele meu în credință, pe care îl iubesc din fundu psihiului meu, dar care se ia cu pandurisu și predică duar ce vrea iel și cum îi convine. Am scris ego totu așa cum l’am vidut, și m’am ținut și de hronologie, cu dinții m’am ținut, căci fără hronologie nu se mai cunuaște cauza de efect. Căci nu’i totuna, am fugit fiindcă m’a betut, cu m’a betut fiindcă am fugit. Știam prea bine, chiar înainte a incepe, că cercarea mea nu va fi, de fapt, demnă nici de faptele lui Zamolxis, Fiu Cerului, nici de tăria și de berbăția poporului trac, pe care unii îl numesc get iar alții dac. Mulți din cei care au stat alături de Pithagóras, și la Tigani, în iubitu nostru Samos cel scăldat de suare, și în Crotona în Palatu Înțelepciunii, ar fi fost mult mai talentați ca mine în arta scrisului, dar așa a vrut Dumnezeu ca toți aceia să piară în focu ce a cuprins palatu din Crotona. (fragment)
-
Turnura științifică a esteticii contemporane
52,86 leiAutor(i): Cornel-Florin Moraru
Nr. pagini: 346 pagini
Editura: Eikon
„Pentru a zăbovi puțin însă asupra stării de fapt actuale, trebuie să spunem că, pentru omul contemporan, nici o idee nu este mai demnă de admirație și de încredere decât ideea de știință. Încă de la începuturile modernității, știința ne-a oferit promisiunea găsirii mecanismelor interne de funcționare a universului și a legilor eterne ale acestuia, prin cunoașterea cărora ne-am putea înstăpâni definitiv asupra naturii din jurul nostru. Și aceasta nu a fost o promisiune în van. Prin intermediul tehnicii, aplicațiile înțelegerii științifice ne-au făcut viața mai ușoară și ne-au adus un plus de bunăstare la care oamenii premodernității nici nu visau. Tocmai de aceea, pentru că această activitate umană s-a dovedit atât de rodnică, trăim cu impresia – falsă de multe ori – că rezultatele științei sunt niște verdicte apodictice și adevăruri imuabile asupra cărora nu se poate reveni.”
-
Supraviețuind comunismului – istorie, memorie, uitare
40,90 leiAutor(i): Maria MATENOIU, Mihai GHEORGHIU
Nr. pagini: 448 pagini
Editura: Eikon
„Cotidianul comunist este în cel mai înalt grad paradoxal. și miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubilă care își găsește mereu soluția, o imposibilitate patentă de supraviețuire care ajunge mereu, inevitabil, la supraviețuire, la continuitate, la gestul vital al rezistenței ca ființă umană în fața fiecărui mecanism al disoluției, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societăți care mizează pe transformarea ființei umane în mecanism biologic, în soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei și a justiției comunist-proletare.” (Mihai Gheorghiu)
-
Gândirea Muzicală
58,14 leiAutor(i): Pascal Bentoiu
Nr. pagini: 342 pagini
Editura: Eikon
„Gândirea muzicală însăși, o ultimă frontieră conceptuală a acestui volum, se dovedește astfel a fi o entitate – substanță, proces și spațiu –, în care presiunea a priori-cului intuitiv și preformal forțează declanșarea voinței de formă și înfăptuire în act. De aici pornește cumularea convergentă a elementelor, precum și multiplicarea progresivă a relațiilor între acestea, înspre un a posteriori al compoziției muzicale interpretate ca un fapt «tricefal» – psihologic, cultural, dar și unul esențialmente ontologic. Or, aceasta din urmă calitate își legitimează valoarea, întâi de toate, ca semn reprezentativ al gândirii care i-a și dat naștere. Este chiar gândirea muzicală a compozitorului, care își este sieși primul ascultător, interpret și critic evaluator. Și oricât de multă importanță ar avea figura compozitorului, existența muzicii își capătă sensul doar în cazul în care legitățile actului componistic ar corespunde, cel puțin în bazele sale, cu legitățile receptării.”
-
Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română
153,29 leiAutor(i): Alexandru Filipașcu
Nr. pagini: 658 pagini
Editura: Eikon
Publicarea rezultatului ultimelor cercetări istorice ale profesorului Alexandru Filipașcu reprezintă, de fapt, reconstituirea – folosind primele schițe și însemnări ale sale (rămase trei sferturi de veac în manuscris), – studiului de mari proporții Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română, manuscris încăput pe mâinile Securității cu prilejul perchezițiilor efectuate după arestarea sa (15 august 1952) și în felul acesta dispărut pentru totdeauna. Materialul care a stat la baza manuscrisului reprezintă rezultatul cercetărilor unui sfert de secol „a câtorva vagoane de documente”, după cum afirma însuși profesorul, în primul rând în arhiva orașului Sighet, care păstra la acea vreme o însemnată parte a documentelor Țării Maramureșului, devenită apoi Comitatul Maramureș și în zilele noastre Maramureșul Istoric, arhivă care i-a stat la dispoziție în timpul în care îndeplinea funcția de primar al orașului Sighet (1933- 1937). Această arhivă a reprezentat izvorul principal la care însă nu s-a mărginit. Documentarea s-a extins în multe biblioteci și arhive din țară și străinătate, pretutindeni unde a putut bănui existența unor mărturii privitoare la istoria Maramureșului, inclusiv în Biblioteca Vaticanului. Îngrijitorii ediției
-
Cărări și destine. Volumul III
58,50 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 446
EDITURA: Eikon
Am citit (și recitit) cartea și am lăsat un pic de timp în care să se limpezească trăirile, dar este greu să ieși din atmosfera romanului.
Să continui cu ce am spus deja: romanul este ca un torent. Te prinde de la primele pagini și capătă o voință proprie, pare că se citește singur, pagină cu pagină. Atât de mult, încât trebuie să-ți aduci aminte să respiri din când în când aerul tău și nu pe al personajelor.
O ușoară relaxare la începutul capitolului V, cu multe date tehnice legate de construirea casei, este iluzorie, deoarece victoria Oanei și acalmia așteptată deja generează alt conflict, care te-a și prins pe neobservate.
Iar partea de roman care întretaie cărările Oanei și ale lui Grigore Stancu este explozivă, am simțit aproape fizic întâmplările povestite.
Îmi place că personajele, chiar și cele demonizate, sunt creionate cu lumini și umbre (adânci, uneori), că simți pe alocuri simpatie și pentru cel rău și ești tentat să-i spui câteodată „Nu” chiar și Oanei.
Transformările sociale de după revoluție sunt arătate atât de concis și firesc, că îi voi recomanda cartea fiului meu pentru a înțelege acea perioadă.
Pe de altă parte, romanul este de o sinceritate aproape metalică, tăioasă, mai ales referitor la relațiile sociale. În lumea noastră, în care ceea ce nu este politic corect este extremism, expunerea atât de netă și clară a lucrurilor aproape șochează.
Sunt sigur că este cartea care îmi place cel mai mult de până acum, pentru ritmul alert și fluiditatea povestirii, pentru temele abordate, pentru complexitatea și transformările personajelor.
Vă mulțumesc!
Aurel Dumitriu
-
Cărări și destine. Volumul II
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 396
EDITURA: Eikon
Am avut, recunosc, gândul preconceput că voi găsi o repetitivitate, dar, crede-mă, că minunăția pe care ai scris-o a făcut ca „repetitivitatea” să se numească stil, „stilul Luminița Aldea”. Da, țăranca scriitoare a devenit cu siguranță SCRIITOAREA țărancă. Ambele calificative la superlativ și, cred, că și apelativul de țărancă, pe care l-ai adoptat de bună voie te înnobilează. Am sentimentul că am descoperit secretul cărților tale. Îl voi descrie printr-o metaforă: talentul fără muncă este ca fântâna fără apă! Cred că am spus totul cu asta. Ești o fântână cu apă bună, din care, de ce bei de ce mai vrei să bei și aștepți să te reîntorci, să te apleci peste ghizdele și să te oglindești acolo în adânc, unde poți să îți descoperi cele mai lăuntrice trăiri pe care uneori nu știi că ești în stare să le ai.
Ești unde trebuie să fii, Luminița, pe cărarea vieții. Știu că trăiești cu altă intensitate viața decât noi ăștialalți, obișnuiți, știu că nemulțumirea și chinul creației te ard și te consumă, dar, în același timp, știu că asta ești tu, asta ți-ai dorit să fii, asta vei fi: scriitoarea Luminița Aldea!
Dragoș Agapescu
-
Ce nu a scris tata în condică
58,50 leiAUTOR: Elvira Istrate Groza
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 354
EDITURA: Eikon
„Cartea Elvirei Istrate Groza se naște dintr-o sarcină morală, dintr-o asumare făcută în numele și în urma tatălui. Observatorul pădurar dintr-un sat bistrițean cedează fiicei lui, împreună cu o condică de însemnări păstrată cu sfințenie până la sfârșitul vieții, misiunea de a duce mai departe și a face cunoscută „lumea lui”. Din acele notații fruste, fără ambiție sau stil literar, se dezvoltă în cartea de față, prin stârnirea și recuperarea narativă a trecutului, o întreagă lume – copilăria, familia, satul, caracterele, limbajul, muncile, nevoile, comunicarea, schimbările aduse de Revoluție. Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.”, Vianu Mureșan
-
Lupul – Monstrul Evului Mediu?
39,50 leiAUTOR: Alexandra Costache-Babcinschi
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 252
EDITURA: Eikon
„Considerăm, în general, că portretul lupului era mai curând simbolic în imaginarul colectiv sau individual în Evul Mediu. De fapt, pentru a înțelege simbolismul prădătorului tipic al Evului Mediu, trebuie mai întâi să restituim cititorului imaginea zoologică transmisă de surse. Clericii Evului Mediu, influențați din abundență de textele Antichității, compilându-le notațiile, au putut, încă din Evul Mediu Timpuriu, să compună bestiare și enciclopedii. Apoi, începând cu secolul al XIII-lea, subiectul este observat într-un nou tip de literatură: cărțile de vânătoare. E necesar deci să fie studiate în profunzime, să li se studieze interferențele, astfel încât să se poată înțelege cum s-a construit portretul lupului. Numai un studiu care să înțeleagă perspectivele multiple ar putea să furnizeze o imagine realistă a epocii asupra lupului.”
-
Corp de teatru (în cinci rochii strălucitoare)
41,50 leiAUTOR: Cătălina Florina Florescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 282
EDITURA: Eikon
Femeile care trăiesc în textele Cătălinei pot fi imaginate tipologic în orice spațiu. Cu toate acestea, ceea ce le leagă de zona românească este jocul de cuvinte de diferite facturi colocviale sau nu, care dovedește că autoarea nu s-a îndepărtat de România. Mai mult, prin felul în care construiește teatru, Cătălina își exprimă încă o dată afinitatea spre medicina umanistă. — Cristina Matilda Vănoagă, autoare și profesoară la Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Mai mult decât o simplă colecție de amintiri, volumul este şi o incursiune adâncă în sufletul femeii în căutarea propriei identități. Volumul apasă deopotrivă butoanele epocii comuniste, aducând la suprafață amintiri dureroase – îndulcite de suprapunerea cu perioada copilăriei, dar şi întortocheata relaţie cu sinele nostru cel mai profund. — Ana Sorina Corneanu, actriță și autoare de piese de teatru, câștigătoarea Concursului Piesa Anului, UNITER, 2019
Pe lângă justițiar și comic, textele Cătălinei sunt adesea duioase, luând cititorii mereu prin surprindere. Piesele din acest volum sunt un insight fantastic în România dinainte și după revoluție, un teatru documentar excelent. — Andreea Helen David, co-creatoare a asociației Drama Acting for Life & Povești spuse-n românește
Personajele Cătălinei Florescu își privesc prezentul cu o ironie meditativă, adesea intertextuală, care însă nu le împiedică să facă gesturi bruște, radicale, de eliberare. Lectura pieselor, în sine, este captivantă. — Dr. Ileana Năchescu, activistă feministă și profesoară la Rutgers University
-
Agnostos Theos. Despre temeiul gnoseologiei teologice
63,50 leiAUTOR: Dorin Ștefănescu
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 426
EDITURA: Eikon
„În cazul cunoașterii lui Dumnezeu, nu se poate vorbi de un subiect și de un obiect legate într-un al treilea care le este legătura compusă a cunoașterii. Dumnezeu este un subiect absolut neobiectivabil, neîmpărțit, după cugetare întreg ființă și după ființă întreg cugetare, iar ca întreg o unitate simplă mai presus de ființă și de cugetare, care pune temeiul atât de sus încât mintea nu-l poate vedea de jos.”
„Dumnezeu nu ne învață pe măsura înălțimii Sale – căci cum ar putea ceea ce este mare să încapă în ce este mic? –, ci coborând la îngustimea capacității noastre”., Sf. Grigorie de Nyssa
-
Acasă. Vol. 4
58,50 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 430
EDITURA: Eikon
„Făcea economii drastice la bani când vedea că nu există nicio șansă să primească ceva de lucru. Viața pe străzi o urâțise și mai mult. Evita pe cât putea să se drogheze cu aurolac, deși toți o făceau ca să nu mai simtă foamea, setea, frigul și se ferea să intre într-o gașcă ce dormea în canale. Ca un lup singuratic își căuta în fiecare seară o scară de bloc în care să doarmă. Nu plângea, nu se văita și nu-și dorea nimic. Vorbea puțin și mai mult mârâind decât cu vorbe clare.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 3
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 372
EDITURA: Eikon
„Mihai rătăcea pierdut pe străzi. Răscolea cu picioarele frunzele căzute din copaci și nu știa unde-i cu adevărat sufletul lui: în piept sau în trupul frunzelor moarte pe care le strivea sub picioare. Durerea era în inimă, de asta era sigur, dar la fel de sigur era de sentimentul că se simte tot mai mult frunză căzută pe pământ la sfârșit de octombrie.” (fragment)
-
Acasă. Vol. 2
47,90 leiAUTOR: Luminița Aldea
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 352
EDITURA: Eikon
„Pentru prima dată în viața ei, poetul din ea nu vedea cerul nins cu puzderie de stele, urmele roșii, vineții și albastre lăsate la orizont de asfințitul soarelui și nici nu simțea ușoara răcoare a nopții, semn că toamna se apropia. Nu simțea vântul și nici nu vedea primele frunze căzând. Nimic nu mai ajungea până la ea: nici măcar roua născută din lacrimile ei de mult ce a plâns iubirea. Ca un robot scotea apă și se spăla, își spăla hainele murdare și se pregătea să-și mănânce bucata de pâine ce o mai avea. Se afla între două tărâmuri: murea încet într-o lume a idealului, a perfecțiunii, a nevoii de absolut, a visului, a dorului de a fi înger și se năștea dureros până la a muri din nou într-o lume materială, rapace, hidoasă, o lume ce semăna cu una din picturile bolnave ale lui Goya. Putea face Dumnezeu un miracol cu ea și să împace în sufletul ei însetat de absolut cele două lumi!? Să devină un vers de-al lui Nichita Stănescu viața ei: …două culori…/una foarte de sus/ alta foarte de jos/ amestecându-se… și să-i dea voie nemuririi să mai trăiască în ea viețuind printre muritori…” (fragment)
-
Sfârșitul hibernării
104,90 leiAUTOR: Gheorghe Ioan Brad
ANUL APARIȚIEI: 2024
PAGINI: 714
EDITURA: Eikon
(fragment)
Cronica destinelor și a evenimentelor începe de pe vremea când Munții Apuseni încă nu aveau nume. Moții, muntenii, locuitorii lor îi numeau simplu: „Munții Noștri”. Fiecare munte, deal, dâmb, colină, măgură, colnic, ponor și vale avea nume, dar, luați împreună, nu aveau nume. Numele lor se naște odată cu știința geografiei. Și era anul 1847. Nu muntenii îi vor boteza, ci geografii. Și nici geografii nu erau români, ci francezi și nemți. De aceea îi vor boteza la început: Carpații Apuseni, Munții Occidentali, Munții Apusului. Numele le era dat privind hărțile, nu răsăritul soarelui.
Bazinul Transilvaniei era înconjurat de munți. Cei din răsărit erau botezați deja. Se numeau Carpații Orientali pentru că, dincolo de ei, nu mai erau alți Carpați și nici alți munți – până nu se știe unde. Dacă ei erau munții răsăritului, Munții Noștri erau ai apusului. Trăsătura lor principală era fragmentarea. Era un conglomerat de munți nu prea înalți, dar ocupând o suprafață mare și unitară. Erau sute și sute de munți, sute și sute de vârfuri și coame. Nu exista un munte masiv, înalt, compact, care să-i domine pe ceilalți și tot ce-i în jur, ca Munții Făgărașului, de exemplu.
Despre vechimea lor nu se știau prea multe. Pentru orice geolog era limpede că n-au apărut toți deodată din spuma mării. S-au înălțat în urma proceselor geologice, astfel că pe o suprafață nu prea întinsă se găsesc toate tipurile de roci: de la cele rezultate în urma erupțiilor vulcanice, până la rocile sedimentare și metamorfice. Granitul și calcarul sunt la ele acasă. Nu lipsesc gresiile, șisturile argiloase și conglomeratele. Nu-i de mirare să găsești cochilii de melci marini, liberi ori încrustați în rocă, pe vârfurile dezgolite ale munților, la peste 1.000 de metri altitudine.
-
Dosarul Pascaliei: Reconstituiri din arena publicistică interbelică, vol. I: Cuvântul
68,71 leiEdiție îngrijită de Carmen Ciornea și Ionuț Butoi
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 524
EDITURA: Eikon
„Volumul de față s-a născut din dorința de a recupera și a repune în circulație articolele tipărite în cotidianul Cuvântul pe tematica Pascaliei, realizând, în fapt, o reconstituire a controversei de mare anvergură ce a avut ca punct de plecare hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 14 mai 1928 de a reașeza data prăznuirii Paștelui ortodox începând cu primăvara anului 1929.” Carmen Ciornea
„Schimbarea eșuată a Pascaliei este un eveniment de tipul hârtiei de turnesol: a arătat slăbiciunile proiectului național-liberal proiectat asupra Bisericii, care ar fi trebuit să devină factor de modernizare, aducere la zi și omogenizare a societății românești. El ține de transformările și mutațiile provocate de proiectul de modernizare al Vechiului Regat și, ulterior, al României Mari, de elitele politice și culturale. În cadrul acestui proces, largi segmente ale societății, îndeosebi cele rurale, au fost lăsate la o parte; reformele, inclusiv cele bisericești, erau percepute ca fiind decizii arbitrare ale «domnilor de la București». Forțarea schimbării a alimentat consistent tendințele schismatice, a produs disensiuni între ierarhi, a vulnerabilizat postura Patriarhului și a știrbit încrederea în instituția sinodală, până acolo încât guvernul era chemat să arbitreze această situație.” Ionuț Butoi
-
România și Suedia în perioada celui de-al Doilea Război Mondial
83,50 leiAUTOR: Andreea Dahlquist
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 615
EDITURA: Eikon
„Autoarea a făcut singura opțiune posibilă în redactarea unei monografii istorice atunci când și-a conceput lucrarea în temeiul unui stil științific, riguros, disciplinat, aplicat, capabil de a reda idei, concepte și informații în mod precis, elaborat și lipsit de ambiguități, păstrând totodată caracterul curgător al frazei și elementele de stil judicios dozate și atent cultivate. Lucrarea impune, de asemenea, prin rigurozitatea citărilor și a referințelor, prin densitatea argumentelor, prin fericita simbioză între narativ și analitic. În prezentarea argumentelor în favoarea opiniilor științifice pentru care pledează, autoarea dovedește capacitatea de a privi subiectul supus analizei în mod plural, din mai multe perspective și unghiuri, pentru a identifica piste alternative de explicare a fenomenului și a demonstra, pe baza aspectelor cunoscute sau a logicii istorice, că acestea sunt mai puțin probabile în comparație cu argumentele pe care se reazemă punctul de vedere pe care-l susține, așa cum putem constata în toate capitolele lucrării, inclusiv în cel din urmă, care impune slalomul printre piste analitice opuse vehiculate atât de protagoniștii evenimentelor, cât și în istoriografia problemei.” Prof. univ. dr. habil. Silviu Miloiu
-
Din lumea urieșilor. Portrete și evocări
79,29 leiAUTOR: Ion Piso
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 293
EDITURA: Eikon
„Maestrul Ion Piso este un om de cultură deplin, cu un noian de cărți și studii legate de operă, de muzică, de filosofie, de viață, în general, prolific în ultimele decenii, ca și cum preaplinul gândirii sale ar fi dornic să se reverse cât mai mult. M-a impresionat de la început un fel de încoronare a personalității sale, care cred că l-a marcat întreaga viață: iubirea de țară și de neam, învățată din familie, de la admirabilii părinți, de la școală, dar și de la menționații filosofi, adevărați apostoli ai poporului român.” Ioan-Aurel Pop
„Două sunt persoanele care se desprind prin importanța pentru biografia omului și a artistului Ion Piso. În ordine intelectuală și morală, Lucian Blaga, evocat în scene de o căldură sufletească, care nu poate proveni decât dintr-un amor intelectualis profund și total. În ordine, cum să-i spun, existențial-spirituală este, desigur, soția sa, doamna Livia Piso. Sunt aici splendide pagini de iubire ale unui bărbat care recunoaște transfigurarea întru absolut pe care femeia iubită o produce asupra sa. Alchimie din care se ivesc, simultan, existența și arta. Și titlul, dar și «morala» subiacentă a acestor texte ne duc cu gândul la celebra parabolă a lui Bernard de Chartres, filosoful medieval: suntem niște pitici pe umerii unor uriași. Astfel putem vedea mai mult și mai departe nu datorită unor merite personale, ci doar pentru că ei ne-au ridicat, asemenea unui tată care-și ridică pe umeri copilul. Această relație paternă, în sens chiar teologic, subîntinde textele evocative din această carte cât un veac a domnului Ion Piso.” Christian Crăciun
-
Experiența Harului în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog
79,29 leiAUTOR: Alexandru I. Roșu
ANUL APARIȚIEI: 2023
PAGINI: 606
EDITURA: Eikon
„Cunoașterea lui Dumnezeu dăruită omului este limitată. Cu toate că poate face experiența lui Dumnezeu, omul nu poate prinde decât numai o picătură dintr-un ocean; în ființa Sa, Dumnezeu rămâne necuprins. Pentru Sfântul Simeon cunoașterea lui Dumnezeu nu este însă o speculație abstractă, sterilă, un joc al minții. Cu recunoștința celui care a fost miluit și vindecat de rănile păcatelor, Simeon mărturisește că experiența – existențială, am zice noi – pe care a trăit-o e aceea a «oceanului iubirii de oameni» a lui Dumnezeu.” fragment























